Administrația Smart
Provocarea actuală a orașelor este creșterea populației, fapt care duce la amplificarea problemelor administrative, iar de buna funcționare a sistemului administrativ este legată transformarea orașelor inteligente.
Așadar, instituțiile sunt nevoite să minimizeze cheltuielile și să eficientizeze serviciile, menținând calitatea vieții cetățenilor.
Luând ca și exemplu domeniul privat, orașele au început cu pași mici evoluția către orașe inteligente. Această transformare presupune adoptarea tehnologiilor inteligente, management inteligent și cetățeni implicați în acest proces, susținând conducătorii în demersurile lor.
Primele progrese le-au reprezentat plata taxelor și impozitelor online, prin ghiseul.ro, fără pierdere de timp și semnătura electronică, excluzând nevoia de deplasare a cetățenilor.
Conceptul oraselor inteligente are nevoie de un parteneriat între instituții, mediul public și mediul privat, pentru a ușura procesul decizional și pentru a avansa în modalitatea de propunere a politicilor publice la nivel local, precum și pentru relația cu locuitorii, mediul de afaceri și instituțiile guvernamentale.
În acest sens sunt importante două elemente: e-guvernarea și implicarea activă a cetățenilor în procesele decizionale.
În același timp, soluțiile smart city se reflectă în:
- Infrastructură și transport public
- Supravegherea traficului și parcărilor
- Metode de comunicare
- Energie verde
- Rezerva de apă
- Management-ul salubrizării
- Eficiența energetică
- Informare și acces la obiectivele turistice locale
- Platformă IT care oferă cetățenilor servicii de informare și consiliere privind guvernanța urbană și activitățile de interes public
- Educație
- Surse și proiecte de finanțare pentru orașe inteligente.