De ce optăm pentru orașe inteligente?
Conceptul de oraș inteligent este din ce în ce mai întânit în ziua de azi, nemaifiind un termen science fiction, având deja exemple concrete de orașe care au implementat strategiile aferente, orașe precum New York, Berlin, Amsterdam, Barcelona, etc.
Având în vedere toate dificultățile cu care se confruntă locuitorii unui oraș, strategiile specifice acestui concept reprezintă o soluție pe termen lung.
În ultimii ani, dezvoltarea inteligentă a orașelor a progresat de la o probabilitate la o cerință clară, chiar și în strategiile de evoluție urbană. Utilizarea senzorilor de putere redusă, a rețelelor Wi-Fi, a supravegherii video, a colectării automate a fluxului de date și a sistemelor de administrare a serviciilor publice sunt doar câteva elemente de digitalizare ale orașelor smart.
Calculele și prognozele experților în demografie și expansiune urbană susțin că populația lumii va fi de două ori mai mare în 2050, așadar vedem eforturi tot mai mari de a transforma structura și orașele cu variante inteligente pentru a face față condițiilor problematice precum indisponibilitatea resurselor, rețeaua învechită, protecția mediului, extinderea urbană, securitatea, necesitatea unui sistem de management complet.
Tendința globală de dezvoltare a orașului inteligent a creat o rețea de piețe globale, parteneriate, echipe de inovare care colaborează și adoptă strategii, planuri, inițiative, fondurile fiind distribuite în întreaga lume.
Orice acțiune spre un oraș inteligent trebuie să înceapă cu o administrare inteligentă, așadar, administratorii locali, adică primarii sau City Managerii sunt responsabili de dezvoltarea serviciilor publice inteligente și informarea cetățenilor.
Strategia Europa 2020 dezvoltă orașele inteligente în comunitatea europeană prin alocarea de fonduri în infrastructura TIC, pentru progresul capitalului uman și strategii care valorifică noile tehnologii de digitalizare pentru: durabilitatea, nivelul de trai și muncă pentru cetățeni și companii, eficientizarea serviciilor, diminuarea sărăciei, reducerea disponibilizărilor, excluderii sociale, impactul și degradarea mediului.
Dezvoltarea orașelor în orașe inteligente va avea un impact asupra inovației tehnologice, transportului inteligent, îmbunătățirii eficienței energetice, cetățenilor, muncitorilor și calității vieții, instituțiilor, prin diverse evoluții legate de munca remote, transparența accentuată, etc.
Potrivit cercetărilor și analizei, provocarea cu care se confruntă orașele astăzi este să gândească, să acționeze și să trăiască inteligent.